Am mai murit o dată

Nebănuit şi greu de descifrat este Adevărul care te face liber, care te premiază şi te ridică la rangul de fiinţă. Nu ştiu de unde mi se trage îndârjenia de a căuta Adevărul, poate că am tot auzit la predici că adevărul te va face liber. O să fiu liberă îmi tot zic, şi atunci să vezi cum o să fie numa râuri de miere si lapte, sau cum se zice... da de unde...cu cât trec o treaptă cu atât mierea se transformă în sirop de tuse amar, iar lapte în lapte acru ca  merele pădureţe.

Urcarea unei trepte este echivalentul unei morţi. Am murit de vreo 4 sau 5 ori, sau cine le mai ştie exact numărul, am murit de ceva ori, şi acum trec prin priveghiul unei noi morţi. Mă privesc şi nu ştiu dacă să mă bucur sau să bocesc ca bebele la ţară. Mă privesc şi nu pot să zic nici să exprim nimic, pe chip nu ai observa nici o expresie, dar dacă ai intra prin irisul meu până în gândurile mele, ai auzi multe voci care dezbat aceast eveniment. Vocile,le recunosc, sunt ale mele, păreri, sentimente, idei, dureri şi chiar învăţături trase în urma targico-comicului eveniment.

Şi zic cu linişte tragico-comic, pentru că, exprimă minunat senzaţiile experimentate. Tragedia este reprezentă de durerea morţii, de şoc, iar comicul de bucuria care vine după durere. Exact cum  de pe chipul mamei se şterge în câteva secunde chinul travaliului şi apare euforia ţinerii pruncului pentru prima dată în braţe (chiar dacă cu câteva secunde înainte se jura că n-o să mai nască niciodată, odată ce a văzut minunăţia, ar fi gată să mai nască  încă o dată peste 10 minute). Aşa cum spun luminaţii  durerea prin care trece sufletul nostru este travaliul naşterii fiinţei nostre vii.

Deci nu mă sperie moartea, ci mă bucură. A mai murit o fărâmă din Ego-ul meu dar a mai răsărit o rază de Lumină. Cred că dacă eşti în călătoria ta cu  Dumnezeu poate nu-ţi ies lucrurile cum le planifici tu, dar fără Dumnezeu nu-ţi iese nimic. Eşti şi gol, şi putred.

Mă bucur numai când încerc să Îl cuprind pe Dumnezeu într-o îmbrăţişare, dar este atât de mare că deabea Îl cuprind cu lungimea imaginaţiei mele. Cred că Dumnzeu riscă să devină obez.... de  atâta dragoste.

Am murit... dar simt cum Viaţa mă inundă.