Să trăim bine împreună

Îmi place să glumesc afirmând că asta înseamnă întelepciunea şi dragostea  lui Dumnezeu împlinită pe pământ: ca un bărbat şi o femeie să trăiască în armonie. Gluma-i glumă dar e dificil ca două fiinţe cu personalităţi si plăceri diferite să convieţuiască fericite.

Unii prelungesc o relaţie de dragoste, deşi îţi dau seama că nu există premise ca aceasta să dureze în timp; alţii îşi aleg în mod inconştient un partener care seamănă din punct de vedere al caracterului – uneori chiar şi fizic – cu părintele cu care au avut o relaţie dificilă; alţii îi cer pur şi simplu partenerului să le umple singurătatea.

Mă amuză faptul că sunt persoane care după o discuţie în contradictoriu renunţă şi spun: “Nu suntem potriviţi, destinul nu ne vrea împreună “. A trăi bine împreună nu înseamnă a avea aceleaşi gusturi  sau aceleaşi interese, ci a construi o înţelegere de fond, bazată pe valori ce dau sens existenţei. Dacă am trăi 24 din 24 şi cu altă persoană (părinţi, fraţi, prieteni, colegi) fii convins că vor apărea discuţii, conflicte, neînţelegeri.

Valerio Albisetti, una din prezenţele cele mai semnificative ale psihanalizei contemporane spune: “Dragostea unei perechi, când există uniune între suflet, trup şi spirit, e terapeutică, vindecă. Cu cât se iubesc mai mult în acest fel un barbat şi o femeie, cu atât sunt mai uniţi cu Dumnezeu.“

Cred că atunci când doi se iubesc cu adevărat, simt fericirea, se lasă în voia sentimentelor, cedează unul  în faţă celuilalt, se purifică, se eliberează de trecutul lor, de ataşamentul faţă de lucrurile materiale. Aceasta nu e o utopie, e realitate. Prin această legătura sacră, cei doi parteneri nu se vor simţi niciodată despărţiţi ci se creează între ei un loc cu adevărat, sacru, puternic al Binelui.

Evident că există în continuare conflicte, nepotriviri, dar totul e trăit ca lecţie de viaţă, ca izvor de noi indicaţii pentru a continua călătoria prin viaţă. Pentru a ajunge la cel mai înalt nivel în viaţa de cuplu trebuie să trecem inevitabil şi prin momente întunecate, obscure, dureroase, în care ni se pare că murim. Dar cel care moare nu eşti tu, ci vechea ta personalitate, cea care se temea de întuneric. Acea parte din tine care voia să se limiteze la trup. Acea care credea ca iubirea e doar un cuvânt.

În marile mele frământări provocate de dragoste am ajuns la concluzia că spiritualitatea unită cu trupul duce la fericire. Prin spiritualitatea de cuplu se înving minciunile, falsitatea, manipulările, egoismul, gelozia, obsesiile, maniile, etc.

Nu e uşor, dar şi când ajungi la o stare înaltă de dragoste…atunci să vezi zâmbete.

Dragostea asta,.... bat-o vina!