Plăcerea sau fericirea?

“Într-o seară Rabiya –o renumită mistică sufistă- căuta ceva pe stradă în faţa micii ei colibe. Soarele apunea; întunericul se lăsa încet. S-au adunat câţiva oameni, şi au întrebat:

-         Ce faci? Ce-ai pierdut? Ce cauţi?         

-         Am pierdut acul, a răspuns ea.

Oamenii au spus:

-         Acum soarele apune şi va fi foarte greu să găseşti acul, dar te vom ajuta noi. Unde a căzut exact? Drumul e mare şi acul e foarte mic. Dacă ştim locul exact, ne va fi mai uşor să-l găsim.

Rabiya a spus:

-         Mai bine nu-mi puneaţi întrebarea asta...pentru că, de fapt, n-a căzut deloc pe drum, a căzut la mine în casă.

Oamenii au început să râdă şi au spus:

-         Noi mereu am fost de părere că eşti puţin într-o dungă! Dacă acul a căzut în casă, de ce îl cauţi pe drum?

Rabiya a răspuns:

-         Dintr-un motiv simplu si logic; în casă nu e lumină, dar afară mai e încă puţină lumină.

Oamenii au râs şi au început să se împrăştie. Rabiya i-a chemat înapoi şi le-a zis:

-         Asta este exact ce faceţi voi; eu doar vă urmez exemplu. Voi căutaţi mereu extaz în lumea exterioară, fără să vă puneţi prima şi cea mai importantă întrebare: Unde l-aţi pierdut? Iar eu vă zic că l-aţi pierdut înăuntru. Îl căutaţi afară pentru simplu motiv, logic că simţurile voastre se deschid în afară –acolo e ceva mai multă lumină. Ochii voştri privesc în afară, urechile voastre ascultă în afară, mâinile voastre se întind în afară; acesta este motivul pentru care căutaţi afară. Însă eu vă spun că nu l-aţi pierdut acolo- şi v-o spun pe răspunderea mea. Şi eu am căutat în afară timp de multe vieţi, iar în ziua în care m-am uitat înăuntru am rămas uimită. Nu era nevoie să caut şi să cercetez; el fusese întotdeauna înăuntru.”

Ce numim noi “ fericire” depinde de persoană, este limitată de material. Pentru omul inconştient fericirea sunt senzaţiile plăcute. El trăieşte de la o plăcere la alta. Se năpusteşte de la o senzaţie la alta. El trăieşte pentru senzaţii mărunte, duce o viaţă superficială, nu are adâncime, nu are calitate. El trăieşte în lumea cantităţii.

Îmi mai este frică şi acum uneori să rămân singură cu mine, şi mă observ căutând compania oamenilor, a televizorului, a senzaţiilor de entuziasm, doar pentru a-mi hrăni corpul si mintea cu emoţii superficiale.  Astfel mă păcăleam că sunt  bine, că sunt  pe cale, că sunt cu Dumnezeu, dar de fapt este o păcăleală aproape perfectă.

Sunt bine, pe cale,  cu Dumnezeu atunci când sunt eu cu mine în adâncime  şi nu mi-e frică.